Cronica meciului
Cu prima șansă în acest meci, Urban venea după o săptămână ratată, egal în campionat cu FC 1 Decembrie, înfrângere în cupă cu Ludicom. Trac încă din start pentru portocalii, aceștia nu au reușit să-și impună stilul de joc în fața unui adversar bine compactat în propria jumătate, care a așteptat, însă s-a și hazardat. Astfel, după 7 minute, peste gleznele curierilor atârna corvoada loviturii de departajare. 5 greșeli, joc la tatonare, plus dezavantaj pe tabelă. Hotobocescu este tratat cu covor roșu de un adversar care ezită să-l atace, acesta câștigă parcele de teren și, ajuns în apropierea careului, șutează fără ezitare. 1-0. Urban joacă la așteptare, tactică de neînțeles ținând cont de circumstanțele reprizei, beneficiază, în cele din urmă de lovitura de penalitate, însă Costache trage în văzduh. 1-0 la pauză, Urban a jucat periculos în partea secundă, a ratat desprinderea, până când Alexandru Petrea a adus liniștea cu șapte minute înainte de final. Același Hotobocescu a inițiat o acțiune copy-paste cu primul gol, șutul său a fost blocat cu o fandare de Mocanu, balonul a deviat la Petrea, cel care a înscris cu tot spectrul porții goale în distanța focală. 2-0, victorie pentru Urban, urmează derby-ul ierarhiei cu Electrictelecom.
Omul meciului- Tudor Hotobocescu – nota 9,5