Omul meciului

Stroe Lucian

Forzza Junior

Portarul meciului

Cuciureanu Mihai

Los Cuervos

Cronica meciului

Unul din cele mai interesanta dueluri de luni seara din returul cupei s-a jucat într Los Cuervos și Forzza Junior. După un neverosimil 6-0 în tur pentru corbi, albii nu aveau nicio secundă în cap ideea că s-a jucat calificarea. Era 3-0 după 10 minute pentru albi, iar Stroe marca unul din golurile sezonului: stâng direct în vinclu. Până la pauză s-a făcut 4-1. A fost seara lui Stroe dar nu și a echipei sale. Obligați să se arunce în atac după ce au ajuns la teren cu un deficit de 6 goluri, scrnariul ideal era greu de transpus la Smart Arena. Totusi, Forzza Junior a fost mereu la limită. A ajuns la 7-2, a condus cu 8-3 și cu 9-4, iar în ultimul minut, același Stroe părea că a reușit imposibilul. Gol de după jumătatea terenului și pentru prima dată în meci, avantajul de 6 goluri era anulat. Dar pentru că această dublă a fost prea veniniasă, ultima secundă trebuia să fie decisivă. Și a fost. Los Cuervos merge în turul doi acolo unde e așteptată de Urban Events.
Omul Meciului: Stroe Lucian – 9,5
Portarul Meciului: Mihai Cuciureanu

Evoluția scorului

1'

GOL Forzza Junior!

Marius Valentin Serban a marcat.

8'

GOL Forzza Junior!

George Dragan a marcat.

10'

GOL Forzza Junior!

Lucian Stroe a marcat.

15'

GOL Los Cuervos!

Nicolae Cristescu a marcat.

16'

GOL Forzza Junior!

Mattheus Petrut a marcat.

22'

GOL Los Cuervos!

George Ripca a marcat.

23'

GOL Forzza Junior!

Lucian Stroe a marcat.

28'

CARTONAȘ GALBEN

Ionuț-Adrian Paciurea a primit cartonas galben.

30'

CARTONAȘ GALBEN

Cristinel Bădița a primit cartonas galben.

31'

GOL Forzza Junior!

Lucian Stroe a marcat.

32'

GOL Forzza Junior!

George Cristian Grigore a marcat.

33'

GOL Los Cuervos!

Nicolae Cristescu a marcat.

35'

GOL Forzza Junior!

George Cristian Grigore a marcat.

36'

GOL Los Cuervos!

Vasile Terziu a marcat.

39'

GOL Forzza Junior!

Florin Dragan a marcat.

40'

GOL Forzza Junior!

Lucian Stroe a marcat.

40'

GOL Los Cuervos!

George Ripca a marcat.

Los Cuervos

Portar

Mihai Cuciureanu

Jucători

Claudiu-Alexandru Baluta
Nicolae Cristescu
Vasile Terziu
Dobrin Caldararu
George Ripca
Florin Mihail

Forzza Junior

Portar

Jucători

Marius Valentin Serban
Florin Dragan
Marian Neacsu
George Dragan
Ionuț-Adrian Paciurea
Nicolae Iulian Alexe
Lucian Stroe
George Cristian Grigore
Mattheus Petrut
Cristinel Bădița
Share

Los Cuervos

Forzza Junior

0 Pase de gol in meci 4
Greseli prima repriza
Greseli a doua repriza
0 Cartonase galbene prima repriza 0
0 Cartonase galbene in meci 2
0 Cartonase rosii in meci 0
0 Cartonase rosii in meci 0
0 Lovituri de la 7m 0
0 Lovituri de la 9m 0

SPONSOR PRINCIPAL

VictoryCup și în inbox-ul tău. Abonează-te la newsletter!