AS Roma - Monday Friends 1-1


Duelul dintre AS Roma și Monday Friends a fost unul de infarct, în care ambele formații și-au dorit atât de tare victoria încât au recurs la toate metodele posibile pentru a o obține. Jocul a debutat cu un moment surprinzător. În minutul 2, la una dintre primele acțiuni promițătoare, defensiva foarte eficientă și bine organizată a lui AS Roma a cedat. Adrian Ștefan a adus-o în avantaj pe Monday Friends, după ce portarul romanilor a ieșit neinspirat din poartă și apoi a degajat total eronat. Balonul a ajuns la Ștefan, care nu a stat pe gânduri și a încercat să înscrie cu un șut din propria jumătate a terenului. Intenția lui s-a transformat într-un gol, deoarece goalkeeperul nu a mai reușit să respingă balonul. Chiar și după încasarea acestui gol, AS Roma nu și-a schimbat tactica și a continuat să mizeze pe o organizare foarte bună în primul rând. Iar până la pauză, tabela de marcaj nu s-a mai modificat și scorul indicat era de 1-0 pentru Monday Friends.


Omul meciului

profile Pic ANGELESCU Adrian
profile Pic

AS ROMA

Portarul meciului

profile Pic FESTILA Mihai Danut

AS Roma a început și partea a doua a jocului tot la fel de calm, însă în timp ce minutele începeau să treacă, jucătorii echipei gazdă au apelat la o tactică din ce în ce mai ofensivă. Iar după lungi încercări de a înscrie, AS Roma a spart gheața într-un final. În minutul 39, Adrian Angelescu i-a furat mingea unui coechipier de la marginea careului și a pătruns precum un fulger în flancul drept. Ajuns într-o poziție relativ bună, Angelescu a șutat puternic din drop și a reușit să strecoare balonul în vinclul colțului lung. O reușită care i-a lăsat cu gura căscată pe jucătorii lui Monday Friends. Totul a fost la un pas să se năruiască pentru AS Roma, în minutul 40, la una dintre ultimele faze. Monday Friends a primit o lovitură liberă de la 9 metri, însă goalkeeperul romanilor a intervenit precum un erou. El a rămas calm pe centrul porții și a reușit să pareze șutul adversarului. Rezultatul final al confruntării dintre AS Roma și Monday Friends a fost 1-1.

Evoluția scorului

2'

Gol Monday Friends!

Adrian Ștefan

15'

Cartonas galben Monday Friends!

Teodor-Bogdan Voinea

15'

Cartonas galben Monday Friends!

Adrian Ștefan

36'

Cartonas galben Monday Friends!

Ionuț-Alexandru Toma

39'

Gol AS ROMA!

Adrian ANGELESCU

40'

Lovitura de la 9m ratata Monday Friends!

profile Pic

AS ROMA

Portar

profile Pic Mihai Danut FESTILA

Jucători

profile Pic
profile Pic Gabriel-Augustin DUMITRESCU
profile Pic Florin Cristian BULGARU
profile Pic Stefan RADU
profile Pic Mihai UDRISTE
profile Pic Vlad NICOLAESCU
profile Pic Vasile Razvan CRISTIAN
profile Pic Adrian ANGELESCU
profile Pic

Monday Friends

Portar

profile Pic Aurelian Negru
profile Pic Cristian-Ionuț Clipea

Jucători

profile Pic Ionuț-Alin Zaharia
profile Pic Ionuț-Alexandru Toma
profile Pic Florinel-Vlăduț Pîrvan
profile Pic Teodor-Bogdan Voinea
profile Pic Adrian Ștefan

PARTENERI

VictoryCup și în inbox-ul tău. Abonează-te la newsletter!